Bou în unt de cacao

Picăturile de vin deja s-au ofilit lăsând urme roşii pe pereţii din sticlă a paharului, particulele scrumului de ţigară sunt ridicate în aer de vântul răcoros, iar stropii de apă cântă doine melancolice strecurându-se pe geamul adineaori prăfuit. Pe masa plină de caiete, cărţi, farfurii goale, firimituri de pâine , amabalajul twix-ului nimicit câteva zile-n urmă piere personalitatea mea murdărită de unt de cacao şi prostie omenească. Sunt împânzit de o stare amorfă, de nişte gânduri care nu merită gândite, răsuflări neînsufleţite şi o mie şi una de secunde pierdute în zădar. Un amalgam de gânduri în creierul meu şi nici o idee clar expusă aici. Ce voiam să zic?
Oamenii sunt boi, de fapt nici boii nu sunt la fel de boi ca oamenii. Sunt şi eu. Unul cu coarne mari dar care nu-şi împunge semenii deşi îşi doreşte la maxim acest lucru. Prieteni! Nu vă faceţi prieteni! Dar dacă chiar îi faceţi fiţi extrem de atenţi când decideţi care persoană vreţi să vă dezămăgească. E bine să avem persoane de încredere –amici, e imposibil să trăieşti fără ei, dar …cum am zis mai sus,oamenii sunt boi. Cu cât mai mult ţii la o persoană cu atât sunt mai mari şansele la un anumit moment să vă doară mai mult sufletul scheletic care şi aşa e supus zilnic radiaţiilor nedorite, fast food-ului şi meteorologilor cu informaţii false legate de ziua de mâine.
Mă chinuie de ceva vreme ideea că prietenii care au scopul nobil de a sculpta din defectele mele ceva pozitiv, pe placul tuturor, de fapt ascund multe lucruri care îi resping. Atunci de ce mai prietenim? Posibil prietenia e un cuvânt complex care cuprinde mai multe subsoluri contextuale,care se bazează pe multe criterii,dar acum mă deranjează tăcerea mieilor din cauza cărora una din părţi are de suferit. Nu pot să zic că e o durere care te arde,te macină şi te face să te simţi de parcă eşti aruncat de viu în craterul unui vulcan activ,să zicem – Eyjafjallajökull. E o neînţelegere,nedumerire, care naşte zeci de întrebări la care ai putea sa afli răspunsurile daca iai telefonul şi apelezi persoana dată dar faza e că …nici nu ai dorinţa de a-i mai auzi vocea…la moment.

Nu cred că am expus aici o idee clară, bine definită, dar în orice caz, oamenii sunt boi. Şi eu. O turmă fără o destinaţie concretă şi o abilitate de a comunica la timpul potrivit informaţia potrivită. Noapte bună. Muuuu.

Spune “Te iubesc”

Spuneţi oamenilor apropiaţi “Te iubesc”. Deseori celor mai importante persoane nu le zicem cele mai simple, dar plăcute cuvinte. Ne luăm duşi de valul cotidianului şi considerăm mai important să-l punem la punct pe domnul X sau să ne plănuim agenda pe luna apropiată, dar mamei care sună din altă ţară să afle dacă suntem ok, îi zicem că suntem ocupaţi.
Suntem singuri într-o lume predominată de făţărnicie şi gânduri materiale. Ne batem până la sânge pentru un loc sub soare şi nu observăm câte lucruri omitem. Când te întorci de la serviciu şi vezi un apus excepţional de soare colorat în oranj, roz şi albastru faci o poză pentru instagram însoţindu-l de hashtag-uri moarte, fără nici un sens, adresate necunoscuţilor la fel de pustii ca tine. Când a fost ultima dată când aţi admirat apusul alături de cei dragi discutând despre operele lui Eminescu sau picturile lui Van Gogh ? Oamenii cu suflet rece cu adaos de scepticism sorbesc din cafeaua fierbinte cu adaos de frişcă presurată cu scorţişoară şi nu observă acele frunze găurite lipite haotic de geam, acel câine, mândru strangulat de copilul de 3 ani, acea adiere de vânt polaric care cheamă iarna.
În acest timp persoanele care ţin la tine necondiţionat, care nu te judecă după postările şi statusurile de pe reţelele sociale se gândesc la tine, îţi doresc binele, se roagă pentru tine aprinzând lumânările speranţei în biserică. Nu-ţi ia nici cinci minute să suni mamei zicându-i : “Sunt bine. Ce ai făcut azi? Am găsit in album o poză veche de la ţară….mai ţii minte când mi-am pus mâinile de vopsea verde în cap în timp ce cu bunica vopseaţi gardul? Ciudată istorie…dar e istoria noastră. Te iubesc!”. Nu fiţi zgârciţi la cuvinte pentru apropiaţii voştri. Deseori tăcerea ne distanţează îngropând sentimente, istorii, zâmbete şi trăiri.

Culorile on/off

Image

În culori ne-am aruncat, bucurat, strigat, uitat. În roşu am râs admirând lampioanele viitorului, în verde ne-am tăvălit jucându-ne în parc, în oranj ne-am învăţat să aprindem lumânările tăcerii. Brun, maro, cărămiziu, violet, sur, azuriu, castaniu, turcoaz, arămiu … sute de culori  ne schimbă realitatea. Noi ne bucurăm de ele dar nu le acordăm nici o importanţă. Cum ar fi viaţa fără culori? Asemeni unui film alb-negru, mută şi inexpresivă? Sau va fi o fâşie gelatinoasă fără sens şi formă bine-determinată? Nu se ştie. Răsăritul soarelui fără culori calde nu e răsărit, toamna fără frunze colorate în lux şi fineţe îşi pierde din eleganţă, oceanul fără modificaţiile alotropice ale albastrului se pierde în spaţiul cosmogonic  al tristeţii…

Cum au apărut culorile?  Cum au fost reprtizate diferitelor fenomene şi obiecte? Prin metoda atribuirii? Mister. Misterul nu are culoare. De ce? Poate întrebările pe care mi le pun nu au sens, dar cine a spus că totul trebuie să aibă un sens particular?

În culori ne-am aruncat, bucurat, strigat, uitat... ce am face fără culori? Negru. Noapte bună. Alb. Bună dimineaţa.

Pictaţi-vă viaţa în continuare. 

Imnul Ingerilor

Image

A fi un înger… a fi o umbră într-o lume eclipsată… a fi o idee ilustră pe o foaie A4 arsă din toate părţile. Merită? E posibil? Să construieşti un viitor pe oasele şi sîngele celor mai slabi, să omori tot ce înseamnă trecut şi istorie, să uiţi de propria limbă şi să te numeşti cetăţean a unei ţări care îţi suge sîngele şi viaţa deja imprimate pe verdele dolarilor. Imposibil să uiţi de agenda de mîine şi să inspiri libertatea de azi. Eşti o marionetă,un rob care pentru a suravieţui şi pentru a-ţi proteja familia trebuie să uiţi de cinste, onoare, principii…trebuie doar să apleci capul şi să mănînci tot rahatul impus de cei de sus, dictatorii care-ţi decid soarta. Crezi că eşti stăpînul propriei pieli, propriilor gînduri? O da, bună glumă… O revoluţie mondială, un foc continuu, un război dus pe toate continentele nu ar opri “dictatura deRmocratică” care te impune să insufli mercurul libertăţii depline. Bucură-te şi mori, ce mai poţi face? Poţi doar să mai faci cite o cruce şi să te rogi la o zi la fel ca cea de azi, nu mai rea.

Libertate Absolută. Independenţă Totală. Viaţă Deplină.

Îngeri Fără Aripi.

BAC 2013

Image

Afară-i cald și e bine, păsările cântă, soarele strălucește în colțul infinitului, șoaptele frunzelor verzi sunt emise de vântul blând, iar tinerii grăbiți intră în liceu. E timpul de a păși înainte, spre un nou și necunoscut viitor, spre identificarea propriei personalități, spre meleagurile noilor cunoștințe. Dar mai intîi de toate, trebuie de susținut importantul  examen care are rolul de sperietoare începînd cu clasele din școala primară.

Sunt un absolvent și eu, am de susținut BAC-ul în vara anului 2013 (mda, mi-a mers cu ultimele 2 cifre) și vreau să-mi expun parerea vis-a-vis de înfiorătoarea testare. 12 ani de muncă, 12 ani de monopolizare non-stop a cunoștințelor, 12 ani plini de litere, cifre, logaritmi, radicali…și totul pentru el – Mister Bac.

Părinții sunt alarmați, elevii îngroziți, profesorii nu știu cu ce să înceapă pregătirea …și tot acest valvârtej se reptă din an în an. Acuzări de mită, corupție, introducerea noilor metode  de depistare a celularelor, montarea camerelor de luat vederi, scanarea lucrărilor, observatorii și evaluatorii speriați și amenințați  – Cirque du Soleil moldovenesc. Chiar nu înțeleg pentru ce trebuie de stresat atâta lume… E un simplu examen, nu trebuie de-i dat o importanță colosală pentru că de fapt nu e așa.

Eu nu pot înțelege la ce bun sunt introduse toate camerele, detectoarele de metale, paznicii… Am impresia că sunt un infractor supravegheat din toate părțile. Dar ce am făcut eu greșit?

Aha, la BAC se copie, bine, înseamnă că acest proces e influențat de ceva, nu? Deci, după părerea mea, problema își are începutul în incinta mult-simatului minister al învățămîntului. OAAAAMEEEENI, schimbați curricula, niveul de dificultate la BAC, sau în genere, mai bine introduceți examene de admitere la universități. Eu nu consider că trebuie de acordat examenelor de absolvire o asemenea importanță. Nu demult s-a desfășurat preBAC-ul și știți, mai mult de 40% din tineri n-au susținut testarea la matematică. Chiar credeți că 40% din tineri nu știu nici măcar de nota 5 această materie? Chiar suntem așa de „debili și proști”? Nu cred.

Chiar dacă afară nu e cald, păsările nu cântă, soarele nu strălucește în colțul infinitului, vântul blând leagănă mugurii pe ramurile copacilor, eu mă pregătesc din greu de marea bătălie. Cine știe ce ne așteaptă? Aș butea asocia BAC-ul desfășurat în Republica Moldova cu faimosul joc de noroc – Ruleta rusească – sau ești sus sau ești la pământ. Concluziile vă aparțin !

Image

Chimia Relației. Femeia.

1

Și iarăși începi reacția cu scindare a legăturilor euforice, degajezi raze ultraviolete perforându-mi logica prin comportamentul tău, mă iriți prin cerțile spontane … Mă respingi, ca mai apoi să mă simt vinovat că nu te-am sunat după ultima noastră întîlnire, îmi zici că ești indiferentă, dar mai târziu îmi faci aluzii că jocul continuă.

Și acum stau și mă gândesc: cine ești, femeie?

Poate ceva nu înțeleg, poate rațiunea-mi este eclipsată de gânduri logice…dar chiar nu pricep. Suntem împreună, ne bucurăm de o perioadă îmbătătoare, iar apoi faci un pas în urmă. Care-i vina mea? Ceva nu-ți place: zi-mi. Dar tu taci și mă impui să meditez aidoma unui yogin hindus risipindu-mi karma în întrebări fără răspunsuri. M-am săturat! Vrei să mergem înainte – hai s-o facem, în caz contrar, echilibrăm relația noastră cu ajutorul catalizatorului despărțirii.

Suntem ca două vase comunicante care nu pot ajunge la un numitor comun, iar relația noastră poate fi asemănată cu o reacție de neutralizare…ne precipităm! Și chiar dacă mereu îmi vorbești prin indicii pe care nu le înțeleg, ceri să-ți citesc gândurile, îmi dai întrebări care pur și simplu sunt absurde și alogice – eu continui să te admir, să te susțin, să-ți stârnesc zâmbetul pentru că… ești femeie – fără explicație. Când vine vorba de femeie, logica n-are putere. Cine ești, femeie?

В поисках себя

Image

Жизнь, по своей сути – театр, где каждый актёр меняет маски, но в момент, когда забывает кто он, отправляется в путь к самому себе. В поисках потерянного альтер-эго, мы часто теряем ещё больше свою настоящую сущность. Мы гонимся за призрачным образом, который всё время прячется за грустными серыми глазами. В конечном счёте: некоторые люди прибывают на невидимых островах надежд, пытаясь реализовать себя; иные, заключённые собственных иллюзий, пытаются оправдать себя, свои поступки.

Вечность переливается в секунды, а они, в свою очередь, сгорают в пламени восходящего ожидания. Намёки на желанное нахождение облачно переливаются в неизвестность, оставляя дни пустыми. Всё, что можно сделать – это наполнить сегодняшние мгновения смыслом. Нельзя сидеть и бездействовать, надо придавать смысл самому примитивному вздоху, а каждое прочтённое слово превратить в мемуары души. Но всё же, каждый из нас рисует автопортрет, покрытый надеждами на реальное отображение своего внутреннего мира. Надо лишь закрыть глаза и вспорхнуть над бесконечностью, а там, в конце полёта, увидим свою душу, облачённую в расшитое золотом отражение…  Найдите себя.