Vegetarian sexual

tumblr_inline_nj1wv9umci1s4jj9n

Au cumpărat câțiva pui de la piață. Le dădeau mâncare și apă zilnic. Aveau grijă de ei. Dimineața le permiteau să zburde prin ograda înverzită, iar odată cu apusul soarelui le încuiau în coteț. După ce au crescut, găinile au început să facă ouă. Mai devreme sau mai târziu una din ele era tăiată pentru friptură, zeamă sau alte delicatese.

Nu sunt un nou membru al asociațiilor de apărare al drepturilor animalelor. Îmi place carnea. Cred că n-aș rezista o zi fără carne. Înțeleg principiile vegetarienilor, dar cât de mult nu m-ar bate la cap cu modul sănătos de viață, n-aș intra în secta lor. Vreau carne.

Ca mine sunt mulți. Milioane, poate miliarde de oameni. Consumul de carne zilnic atinge proporții enorme. Animalele mor, trăiesc oamenii. Dacă ar muri oamenii, animalele s-ar bucura. Mă abat de la temă.

Aseară mergeam spre casă. Am fost la o întâlnire. Era întuneric. Lumina pală a felinarelor nu ajungea până la mine. Mergeam prin gropile de pe asfalt fără a le ocoli. M-am așezat pe o bancă vopsită-n verde. Analizam ultimele evenimente din viața mea și a prietenilor.

Relațiile între oameni au devenit la fel de superficiale ca cele dintre oameni și animalele pe care le ucid! Femeile sunt hrănite la restaurante, plimbate cu jaguar-ul și  frecate hard într-un hotel din oraș.  Aceeași schemă logică! Câțiva pași elementari ca să ajungi la scopul propus. Nu merge vorba despre cât de rele sunt fetele de astăzi și cât de extraordinare și feminine erau pe vremuri.  Problema e alta. Societatea, modul alert de viață și tehnologiile ne-au schimbat perceperea realității.

Uitați-vă în jur: la amici, cunoscuți, colegi. Câți din ei depun efort pentru a-și face perechea fericită? Câte din ele au jertfit în numele relației? Câți din ei zic că vor relație și nu sex? Mulți. Dar mai mulți sunt cei care devin tot mai pragmatici și indiferenți. Totul devine un joc. Acum viața trebuie să se vândă în supermarketuri, ambalată într-un prezervativ fluorescent cu inscripția: “De o folosit doar în situații extreme”. Și eu adesea văd în oameni carne. Și eu adesea uit de suflet. Și eu fac păcate. Dar, cum rămâne cu sfaturile și principiile de care îți povestea bunelul când erai mic? Atâtea gânduri și valori pur și simplu se află între apus și moarte. Trist.

Vreau să devin vegetarian.

Advertisements

2 thoughts on “Vegetarian sexual

  1. Nu se cer maxime, decît la cei deosebiți…Poate se menține maxima celor “obișnuiți”: ordine și armonie?

  2. personal prefer carnea. merg pe principiul “nu e pasare ca porcul!” – adica nu ma incurc, trec la carnuri grele, asortate cu rosu SEC!
    dar – in materie de iubire… cele platonice depasesc cu mult dpdv calitativ si al rezistentei in timp, orice relatie carnala avuta. deci succes!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s