Melci,Scoici,Raci,Craci

Încă de mic copil pentru mine vara înseamnă mare. Îmi place să înnot, să-mi odihnesc oasele pe nisipul fierbine, să urmăresc prin ochelarii de soare fundurile fetelor care defilează provocător prin fața mea, să remarc cele mai distincte tatuaje pe corpurile tinerilor pentru că îmi doresc și eu unul dar sunt cam indecis la acest capitol. Și uite că libertatea asta suavă ce plutește în aer printre decolteele senzuale, care ocolește mingea de volley și care se reține mai mult pe lângă beach bar-urile de unde răsună muzică de top, pentru mine reprezintă energia în care sunt gata să mă dizolv totalmente.

Adormind pe malul mării înțeleg că soarele care a încercat să mă topească a fost de fapt topit în interiorul meu și folosit drept ingredient distinct pentru Cuba Libre și Long Island-urile servite cu ardoare în incinta faimosului local – BBB (Bodo’s Brain Bar) unde neuronii mei strigă-n gura mare FUCK OFF alungând amintirile și trăirile ultimelor luni.

O săptămână la mare înseamnă corpuri frumoase, multe băuturi alcoolice, puține poze pe instagram pentru că nu vrei să pierzi în zădar timpul prețios și desigur vara înseamnă Sex on the Beach, și cocktail – e în cel mai rău caz. Ești ca o meduză rătăcită printre valurile cristaline dar care meditează, își face planuri pe viitor care probabil nu se vor realiza, și zămbește larg, deschis, zâmbet pe care este imposibil să-l ștergi cu prosopul uscat ce te așteaptă lângă shezlong. Poseidon și ceilalți zei numele cărora nu le cunoști pentru că istoria a fost obiectul preferat pentru somn, te ajută să-ți filtrezi sufletul, să lipești la loc emoțiile pozitive și să simți intergal gustul vieții. Moare omul din tine si,o,miracol,se naște un nou zeu cu ten frumos al pielii și un chip impozant, de invidiat.

Și acum,ora 5 dimineața, ultima zi pe litoral, stai învelit în plapuma din hotel, bei ultimul gât din sticla cu Jack, aprinzi o țigară și încerci să memorezi fiecare senzație și aromă a vacanței care ți-a servit drept un restart spiritual. Și chiar dacă știi că zeul în care te-ai prefăcut recent timp de 20 de spălări se va scurge în chiuvetă împreună cu spuma șamponului nu poți fi trist….pentru că e atât de bine!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s