Eu, oile și ceața: vina vinului (partea 5)

Dimineața am stat vreo două ore în fața ferestrei urmărind ploaia. Stăteam pe scaunul metalic cu o față, cred eu, strâmbă din cauza migrenei. Nu eram în stare să mă gândesc la nimic, doar așteptam acțiunea rapidă a pastilei. În acea clipă am înțeles de ce în spectacolele școlare aveam rolul de copac sau legumă, intru perfect în rol. Am un talent înnăscut de a sta locului și de a clipi de două ori pe minut. Aș putea petrece o zi întreagă jucând rolul de decorațiune luxoasă a hostelului, dar am fost salvat de colegul meu de cameră care mi-a propus să-l acompaniez într-o călătorie gastronomică.

Mi-am luat umbrela, un pulovăr mai cald și blisterul de analgezice. Afară mă aștepta Pedro împreună cu soția sa Raquel. Cuplul din Portugalia se comportă foarte bine cu mine, am impresia că suntem prieteni de câțiva ani deși am stat cu ei de vorbă doar o dată la un pahar de whiskey  în prima seară petrecută în hostel. Ne-am urcat în mașina arendată de cei doi și ne-am îndreptat spre ieșirea din Torshavn. Pedro era la volan, Raquel îi sugera drumul având conectat GPS-ul la telefon, iar eu, eu continuam să fiu o legumă snobistă.

Peste o bucată de vreme am ajuns lângă o casă situată pe vârful unui deal. A fost prima zi când ploua necontenit. Am stat în mașină până când din casa josuță nu a ieșit un bărbat care ne-a făcut semn să intrăm. Am ajuns în una din camere. Semiud, m-am așezat pe unul din cele două fotolii care se odihneau lângă șemineu. Spre marea mea uimire, migrena a dispărut. Așteptam acum prânzul în stilul aborigenilor acestor insule fermecătoare.          După un aperitiv simbolic, pe scena din lemn, alături de farfuriile pustii, a apărut eroul principal – Skærpekød – carne de oaie uscată cinci-nouă luni în butoaie speciale, numite hjallur. Să zic că această carne avea un miros specific și extrem de neplăcut e ca și cum nu aș zice nimic. Căile respiratorii, crezând că sunt în pericol, s-au blocat limitându-mi accesul la aer.  Am observat că nici Pedro cu soția sa n-au rămas încântați de mirosul bucatelor tradiționale, de aceea am continuat să bem vinul importat din Franța care avea un gust (și miros) plăcut.

Când am decis că e timpul să ne întoarcem în oraș, am observat că afară era întuneric, iar ploaia foarte deasă a înghițit totalmente acest tărâm, odineaori idilic. Rick, proprietarul acestui local, ne-a sfătuit să rămânem aici pentru că nu era sigur dacă vom ajunge cu bine la capitală. Pedro a dat afirmativ din cap, am deschis o nouă sticlă de vin și am continuat să ne bucurăm de această seară. Râsul angelic a lui Raquel brusc a fost astupat de niște lovituri zgomotoase. Cineva bătea insistent la ușă. Rick a deschis. Marea mea uimire a fost, când a intrat în sufragerie împreună cu … Piri. Ea m-a privit foarte lung. Cât de mică totuși este lumea! Mi-a zis că mașina ei s-a oprit prin apropiere, crede că e defectat motorul. I-am zis că chiar dacă a dorit să scape de mine atunci, soarta a organizat totul în favoarea întâlnirii noastre. Ne-am râs și am continuat să golim sticlele de vin din colecția lui Rick.

Dimineața m-am trezit din cauza unei lovituri. Amețit, cu privirea tulbură și prin lumina pală din odaie, am reușit să conturez două siluete care mă îmbrățișau strâns din două părți: erau Piri cu Raquel. Am rămas portret. S-a întâmplat ceea ce cred eu? Posibil răspunsul e afirmativ dacă Pedro, care stătea în colțul camerei, mă privea cu ochi însetați de sânge.

Advertisements

3 thoughts on “Eu, oile și ceața: vina vinului (partea 5)

  1. Poate e un refugiu imaginar, cînd realitatea e prea dezgustptoare?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s