Eu, oile și ceața : Drama din Paradis (partea a IV-a)

Dimineața m-am trezit în poziția lotusului veștejit, picioarele încrucișate fiind situate în afara ariei de acoperire a plapumei. Hainele mă așteptau haotic aranjate pe scaunul de lângă șemineu. M-am îmbrăcat repede întrucât eram privit sceptic de bătrânul, portretul căruia stătea mândru pe centrul peretelui. În cele trei camere din casă nu era nici un suflet viu. Piri, tipa care amabil mi-a permis să dorm în casa ei,era undeva plecată. Mereu mi-a părut stranie logica persoanelor care invită în casă oameni necunoscuți. Dacă aș fi trăit în pădure și în ușă ar bate un ins murdar cu privire turbată cred că aș închide toate luminile și imediat aș suna la poliție. Pentru o imagine completă nu-mi ajungea un topor cu urme de sânge pe lama metalică, dar în orice caz mă bucur că există astfel de oameni. Ar trebui să iau exemplu.

Aidoma unui barbar, fără permisiunea stăpânei, am decis să-mi fac o cafea. Prin fereastra din bucătărie am observat o siluetă care se legăna în scrânciob. Era Piri. M-am îndreptat spre ea. Avea o față pală și buze bordo, iar în ochi am citit o tristețe distrugătoare. Am întrebat-o dacă s-a întâmplat ceva încercând să fiu politicos. A tăcut câteva clipe uitându-se lung la mine, după ce mi-a zis că are de rezolvat niște probleme și mă va lăsa cu mașina într-un sătuc din apropiere de unde voi găsi un autocar spre capitală.

În mai puțin de o oră, am ajuns într-o localitate pustie. După ce camioneta împreună cu Piri s-au dizolvat în depărtare, am început să caut stația de autocare. Din păcate unica ființă care s-a oferit a fi ghidul meu personal a fost o oaie care păștea calm la cinci pași de la mine. A fost prima dată când mă aflam la o distanță minusculă de la simbolul acestor insule. Când am înțeles că în afară de câteva poze amuzante pentru rețelele sociale această creatură nu-mi poate oferi nici o informație utilă, am lăsat-o să-și urmeze scopul existențial în singurătate.

Nu am colindat mult prin sătucul-fantasmă locuit de fantome ascunse în fotolii confortabile și de oi care se plimbau elegant pe stradelele pustii. În capătul străzii mă aștepta stația ruginită din cauza umidității, iar eu, protagonistul egocentric a unui film de groază tipic, aveam impresia că mă îndrept spre o capcană oribilă care-mi va arăta în reflecție cine sunt eu cu adevărat, iar apoi voi fi teleportat în lumea stingerii. Se pare că rock-ul melodramatic din căști și întâmplarea din această noapte și-au lăsat amprenta în imaginația mea bolnavă [poate nu e chiar bolnavă, dar febră are la sigur].

Autocarul a sosit aproape la timp, conform orei indicate în orarul șterpelit de lângă stație. M-am așezat pe unul din scaunele libere din față, lângă un domn care citea entuziasmat revista săptămânală “Vikublaðið“.  Am obiceiul de a trage cu ochiul la ceea ce citesc persoanele din transportul public. Nici de această dată nu m-am putut abține și încercam să descifrez măcar titlurile articolelor însoțite de imagini alb-negre. Era cât pe ce să adorm când am observat pe una din pagini o poză în care îmi era cunoscută o persoană – Piri îmbrățișată de un tip robust ,ambii cu zâmbete largi și fețe fericite. L-am întrebat pe domnul de lângă mine despre ce este articolul. Mi-a explicat că articolul este dedicat unui alpinist local care a decedat recent în Finlanda. Am dedus că mergea vorba despre soțul lui Piri. În acel moment am înțeles de ce a fost atât de tăcută și brusc am fost luat de valul meditațiilor triste.

“Duhul omului il sprijină la boală; dar duhul doborât de intristare, cine-l va ridica? – (Prov.18:14)”

Advertisements

One thought on “Eu, oile și ceața : Drama din Paradis (partea a IV-a)

  1. Nu te căuta în ața depărtări.Esența ta e mai aproape. E în cea ce faci

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s