Vânturi polarice

Image

 

Momentul perfect, idilic, când ieşi somnoros afară şi inspiri aerul pur încercând să urmăreşti peisajul cristalin, care se croieşte ieşind din din lacul acoperit cu un fin strat de gheaţă. Desenezi un zâmbet inocent şi începi să admiri mica insulă de unde se înalţă pinii uriaşi, te aşezi pe unul din marii bologani pictaţi atent cu muşchi verzi şi sorbeşti din ceaşca cu cafea naturală. Auzi cântecele mlădioase îngânate de păsările necunoscute [pentru că nu te pricepi în zoologie, bravo, dormeai la orele de biologie! ] şi te trezeşti într-o nouă galaxie înconjurată de un necunoscut fumuriu.

Iarăşi privirea îţi este atrasă de vârfurile pinilor colorate la depărtare într-un negru cumplit pe orizontul cerului virgin, neamestecat cu norii, care aseară au adus ninsoare. Simţi că eşti la capătul pământului şi dacă ai face un pas înainte ai cădea în infinit. Absurd, dar cred că ai face acest pas.

Ai impresia că eşti unul din marinarii unei bărci putrezite care colindă prin apele Oceanului Atlantic şi eşti hipnotizat de sirenele seducătoare care-ţi cântă ode despre o lume iluzorie unde TU eşti cel care-şi făureşte ego-ul fără a fi influenţat de societate, unde TU poţi apăsa tasta „Pause” pentru a dăinui prin fericirea clipelor  trăite la moment, unde TU decizi când să închizi ochii pentru a-i permite vântului să treacă prin tine evaporând infernul.

Observi focul în interiorul muntelui şi-ţi aminteşti de miturile scandinave care te ademenesc. Monştrii şi stafiile din trecut nu te mai neliniştesc, pieile lor ard în căminul din cabană. În sfârşit simţi că-ţi trăieşti viaţa perfectă, pe care ţi-o imaginezi de fiecare dată când înnoţi prin visurile metaforice.

Chiar dacă eşti la capătul lumii sorbind din aerul pur impregnat cu tradiţii seculare, eşti singur. Dar chiar nu mai ai nevoie de nimeni şi de nimic. Dimineaţa nu înseamnă un nou început, ci doar o nouă şansă de a-ţi injecta într-un alt mod istoria uzuală care-ţi aparţine.

Nu se întâmplă nimic deosebit, doar priveşti ochii deşerţi a cerbului ucis de un deceniu, iar irisul său din sticlă îţi răspunde cu aceeaşi monedă. Acum îţi place frigul. Singur în desăvârşire.

Image

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s