Sălbatici

Soarele începe să se scufunde în obscuritatea propriilor gînduri, reînsuflețind îmbătătorul și netulburatul coșmar. Acum paleta pictorulului poate transforma monotonul pietrificat în actualul rîvnit. Emoțiile nu mai sunt mascate și orașul nu mai simte nevoia de a-și tăinui extremitatea picantă și înflăcărată.

Ulițele prăfuite devin multicolore, locurile întunecate devin seducătoare, iar cetățenii devin liberi, energici, adevărați… Se încep cele cîteva ore cînd orașul dispare de pe harta diurnă și poate fi găsit doar cu ajutorul busolei ce indică pasiunea în loc de nord, barbarismul în loc de est, entuziasmul în loc de sud și desigur buibăceală la maxim în loc de vest. Săruturi fascinante, încăieriări zguduitoare, dansuri incitante, muzică ritmică, distracții voluptuoase și aventurile trupești te fac să simți cel mai fierbinte extaz susținut de acidul unei amețeli plăcute. Te rupi din capcana propriilor temeri și devii invincibil. Nici marijuana nu te poate teleporta în lumea euforică și degajată . N-ai nevoie de substanțe nocive pentru a-i permite adevăratului TU să ieși la suprafață.

Apoi apar primele raze solare care vaporizează lumea supranaturală lăsînd pe străzi doar sticle goale și urme disperate. Te cobori în metro și observi tipii care acum cîteva secunde-n urmă se amuzau pe cinste, iar acum cu niște fețe serioase, îmbrăcați în costume solide se îndreaptă spre oficii. Din păcate devine tot mai greu să ne exprimăm adevărata fire pentru că suntem constrînși de tendințele moderne care ne nivelează pe toți. Mai avem noroc că mai există noaptea cînd ne mai putem permite să fim indivizi unici cu comportament unic, iar inima mai poate bate în ritmul său natural…ritmul primitiv și sălbatic !